- Istoria satului Oniţcani
Însăţi termenul istorie a apărut în urma interesului faţă de trecut. Mereu suntem în căutarea adevărului despre timpurile de demult ale localităţii natale. O localitate cu statut special este şi Oniţcani. Sat ce a apărut şi s-a format ca aşezare în centrul Moldovei. Dar ca orice localitate îşi are şi ea obîrşie.
Despre toponimul Oniţcani sunt cunoscute mai multe legende. Prima legendă mărturiseşte că pe timpuri pe aceste ţinuturi, păşteau turme mari de oi doi fraţi, ce purtau familia de Oniţă. Se zice ca de aici vine si denumirea satului.
Fig.1. Intrarea în satul Oniţcani
A doua legendă, conform lucrarii „Toponimurile satelor Moldovei” mărturiseşte că pe vremuri în împrejurimile satului era un iarmaroc mare. În zilele de odihnă veneau ţăranii să-şi vîndă vitele la iarmaroc. Proprietar al iarmarocului era un evreu pe nume Iţîc şi oamenii spuneau că vin la Uiţîca. Acest fapt ni-l demonstrează lespezile mari de piatră cu inscripţii vechi evreieşti ce zăceau pe fostul mormînt evreiesc.
Primul document oficial care aminteşte de Oniţcani, a fost semnat la Buhuş cel logofăt (la 10 august 1666) la porunca domnitorului moldovean Ilieş Alexandru. Satul se numea pe atunci Oneţcani.
La sfîrşitul secolului XVII, începutul secolului XVIII Oniţcaniul a fost tîrg. La 29 iulie 1773 satul avea 21 de ogrăzi, familiile Gore şi Iacub fiind cele mai vechi.
În 1779 se ridică o biserică de lemn, care a slujit sătenilor pînă în 1814, iar între anii 1888- 1892 prin ctitorirea boerului N.P.Zagura la Oniţcani a fost ridicată o biserică din piatră.
Satul Oniţcani, de pe atunci era vestit prin numeroasele izvoare, unele din ele erau cu apă tămăduitoare. Astfel prin 1835 un medic militar rus, pe nume Sober, a construit cu ajutorul localnicilor un spital pentru 60 de locuri.tratamentul bolnavilor era bayat pe calităţile curative ale apelor.
Istoria mai mărturiseşte, că bătrînul Herodot, cu peste 2500 de ani în urmă, a numit aceste locuri „Bihindria” adică „Valea cu o sută de izvoare”, iar E. Creţu, autorul unui articol din cartea „În prietenie cu natura” (Chişinău, 1985) scrie: „se zice că Puşkin în călătoriile sale prin Moldova, trecînd prin Oniţcani, a băut apă cu gust de pucioasă. Apa aceasta era din izvorul Putna”
În Onițcani a existat o cale ferată „Linia îngustă” care era trasată de la fosta moară, Casa de cultură de azi, prin care se transportau cereale, ulei, făină. Aceata făcea legătura dintre Tiraspol și Iași.
Și tot în sat, cîndva a existat o stație de poștă care făcea transpotul scrisorilor și trimiterilor poștale cu căruța înhamată la 6 cai, cu 18 birjari. Aici lăsau caii la odihnă, mai faceau un popas, luau alti cai și mergeu mai departe. Și invers, veneau din departare, inhamau caii odihniți și alimentați și mergeau mai departe.
