Dragi consăteni din Onițcani de acasă și din diasporă!
Biroul relații cu diaspora, din cadrul Cancelariei de Stat lansează apelul de finanțare a proiectelor în cadrul Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3”, ediția 2025.
La Program, pot aplica autoritățile publice locale de nivelul I în comun cu asociațiile/membrii diasporei, asociațiile de băștinași, grupuri de inițiativă ale cetățenilor stabiliți în străinătate sau reveniți, partenerii de dezvoltare/donatorii, pentru a beneficia de susținere financiară nerambursabilă în cadrul Programului „DAR 1+3”.
Apelul pentru depunerea dosarelor este deschis începând cu data de 11 martie 2025 până la data de 13 aprilie 2025, ora 23:59.
Programul Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3” urmărește următoarele obiective specifice:
- stimularea dezvoltării localităților rurale și urbane din Republica Moldova prin atragerea capitalului uman și financiar din diasporă;
- păstrarea conexiunii dintre cetățenii plecați și localitățile de origine prin realizarea programelor și proiectelor de dezvoltare locală;
- sporirea gradului de implicare a diasporei în dezvoltarea socio-economică la nivel local;
- promovarea transferului de cunoștințe și bune practici din diaspora către comunitățile locale prin inițiative de mentorat, traininguri și parteneriate pentru dezvoltare.
Începând cu 2025, Guvernul a majorat contribuția pentru proiectele selectate la 350 mii MDL, astfel încât bugetul total al unui proiect depus spre finanțare nu poate fi mai mic de 400 mii MDL.
La Program pot aplica autoritățile publice locale care au rol de Aplicant lider și poartă răspundere pentru implementarea eficientă și calitativă a proiectului de dezvoltare locală.
Finanțarea proiectelor din cadrul Programului se va efectua în baza formulei „1+3”, având următorii parteneri:
- Guvernul Republicii Moldova;
- Autoritățile publice locale;
- Partenerii de dezvoltare/donatorii;
- Asociațiile diasporei, asociațiile de băștinași, grupurile de inițiativă ale cetățenilor stabiliți în străinătate sau reveniți.
Domeniile eligibile pentru proiecte includ:
- Infrastructură (drumuri, școli, grădinițe, stadion modern etc.);
- Protecția mediului;
- Dezvoltare economică;
- Eficiență energetică;
- Cultură și patrimoniu;
- Educație
- Protecție socială și incluziune
Cum vă puteți implica?
- Exprimați-vă opinia! Ce proiecte le considerați prioritare pentru comuna noastră? Ce investiții ar îmbunătăți semnificativ viața locuitorilor din Onițcani Așteptăm propunerile și sugestiile voastre în comentarii sau prin mesaj privat.
- Contribuiți financiar! Orice sumă, oricât de mică, este valoroasă. Contribuția diasporei demonstrează angajamentul față de sat și crește șansele noastre de a obține finanțare. Vom stabili împreună modalitățile de colectare a fondurilor, în funcție de propunerile voastre.
Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 13 aprilie 2025, așa că trebuie să acționăm rapid!
Vă îndemnăm pe toți, să ne unim forțele și să contribuim la dezvoltarea satului Onițcani ! Împreună putem face satul nostru un loc mai bun pentru noi și pentru generațiile viitoare!
Este de menționat că în anul 2024, a fost fosdată de către un grup de locuitori o organizație non-profit A.O. „Societatea Civila – Băștinașii Onițcani” unde au fost deschise trei conturi în Lei, Euro și Dolari SUA.
Conturile bancare la care puteti efectua
transferuri naționale cât și internaționale:
Beneficiar: Asociația Obștească „Societatea Civila – Băștinașii Onițcani”
Cod Fiscal: 1024620009859
Banca Beneficiară: BC „MOLDOVA-AGROINDBANK” S.A.
BIC: AGRNMD2X760
| Valuta cont: | MDL |
| Numar cont: | 22516335259 |
| IBAN: | MD34AG000000022516235259 |
| Valuta cont: | Dolar S.U.A. |
| Numar cont: | 22516300938 |
| IBAN: | MD55AG000000022516300938 |
| Valuta cont: | EURO |
| Numar cont: | 22516300932 |
| IBAN: | MD23AG000000022516300932 |
P:S. Chiar dacă sunteți departe de casă împreună suntem mai puternici și împreună putem face lucruri mari.
Din Onițcani plecați dar satul Onițcani mereu va rămâne în sufletul și inimile fiecăruia.
Satul și Băștinașii din Onițcani merită tot ce e mai bun.
Vă mulțumim pentru implicare!!!


